Toate se întâmplă cu un scop

Am ajuns cu bine şi deja tulburată de dor înapoi în Bruxelles. Dor de casă, dor de cei dragi, dor de munte. Dorul de munte m-a prins de cum am ajuns în Bucureşti. S-a înteţit la vederea aglomeraţiei din aeroport. Îmi doream să mă pot teleporta la cascada Lolaia, să mă încarc cu energie şi răbdare. Dar pare-se că toate se întâmplă cu un scop: orele de aşteptare dinaintea zborului au fost menite pentru revederea cu Lori şi cafeaua din mall;  îngrămădeala a cauzat întrevederea neprevăzută cu Bobu, românul pe care Meli mă rugase de câteva luni să îl întâlnesc în Bruxelles; nostalgia, distanţa, criza de timp şi mai ales dorinţa de a împărtăşi cu cei dragi ce mi se întâmplă m-au determinat ca după lungi amânări să îmi fac blog. Trag nădejde ca şi neinspirata planificare a examenelor (11 in doar zece zile) să aibă un scop bine stabilit. Sunt foarte curioasă să-l aflu.

La cascada Lolaia din munţii Retezat. 2 ianuarie 2010